NESANCŢIONARE TEMPORARA-case de marcat

NESANCŢIONARE TEMPORARA-case de marcat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44 din 24 mai 2018 privind unele măsuri referitoare la aplicarea unor dispoziţii şi prelungirea unui termen prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică(Monitorul Oficial nr. 454 din 31 mai 2018)

A fost luată decizia NESANCŢIONĂRII TEMPORARE a agenţilor economici pentru nerespectarea termenelor prevăzute de lege de a utiliza NOILE aparate de marcat electronice fiscale, sancţiunea urmând a se aplica începând cu data de 1 septembrie 2018 pentru contribuabilii mari sau mijlocii, respectiv cu data de 1 noiembrie 2018 pentru contribuabilii mici

Masura a fost necesara deoarece  producătorii şi distribuitorii nu au avut gata prototipurile de aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic şi, implicit, nu le-au depus  împreună cu documentaţia aferentă pentru avizare tehnică la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Sari la conținut