ANAF informează despre obligaţia de a face plăţi anticipate!

ANAF informează despre obligaţia de a face plăţi anticipate!

ANAF informează persoanele fizice organizate ca întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care realizează venituri din activităţi independente (comerciale, prestări servicii), precum şi din profesii libere şi cei care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, indiferent dacă sunt impuşi în sistem real sau la norma de venit, că au obligaţia să efectueze plăţi anticipate în contul impozitului pe venit, aferente trimestrului II 2017, până cel tarziu luni, 26 iunie 2017.

Nu au obligaţia efectuării de plăţi anticipate la termenul menţionat contribuabilii care obţin venituri din arendarea bunurilor agricole pentru care reţinerea impozitului şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este în sarcina arendaşului şi nici contribuabilii care obţin venituri din închirierea iîn scop turistic a camerelor situate în locuinţa proprietate personală care plătesc impozitul în doua rate egale scadente la 25 iulie şi 25 noiembrie.

Acest articol ANAF informează despre obligaţia de a face plăţi anticipate! a fost publicat prima data pe Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare.

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Sari la conținut