ANAF a introdus noi formulare în domeniul colectării creanţelor fiscale

ANAF a introdus noi formulare în domeniul colectării creanţelor fiscale

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat modificarea, printr-un proiect de ordin supus dezbaterii publice, OPANAF nr. 1155/2016 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimerie masivă a unor acte administrativ-fiscale şi procedurale şi introducerea a trei formulare noi, printr-un al doilea proiect de ordin care modifică OPANAF nr. 967/2017.

Cele două proiecte au fost deja publicate în Monitorul Oficial Partea I nr. 830 din 19 octombrie 2017 și au intrat în vigoare la aceeași dată:

  • OPANAF nr. 2949/2017 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.155/2016 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative fiscale şi procedurale
  • OPANAF nr. 2950/2017 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 967/2017 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, emise şi tipărite prin intermediul Unităţii de imprimare rapidă

Prin OPANAF nr. 2950/2017 sunt introduse următoarele formulare:

– Adresă de înfiinţare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terţi;
– Decizie privind compensarea obligaţiilor fiscale;
– Notă privind restituirea/rambursarea unor sume, astfel cum acestea au fost aprobate prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr.63/2017 privind aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.454/2016 pentru aprobarea Procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi sau instituţii publice.

Acest articol ANAF a introdus noi formulare în domeniul colectării creanţelor fiscale a fost publicat prima data pe Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare.

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Sari la conținut