Articole contabilitate

Au fost aduse modificări proiectului privind plata defalcată a TVA-ului!

Ca urmare a consultărilor publice, cu mediul de afaceri, patronate, sindicate, asociații profesionale, inclusiv cu cele reprezentate în cadrul Comisiei de dialog social, Ministerul Finanțelor Publice a adus o serie de modificări proiectului de ordonanță privind plata defalcată a TVA, vizând în principal:

• amânarea aplicării opționale a mecanismului plății defalcate a TVA de la 1 septembrie 2017 la 1 octombrie 2017;
• prelungirea perioadei de aplicare opțională a mecanismului de la o lună la trei luni, respectiv 1 octombrie – 31 decembrie 2017;
• amânarea aplicării obligatorii a mecanismului plății defalcate a TVA de la 1 octombrie 2017 la 1 ianuarie 2018;
• instituirea de facilități pentru persoanele care optează pentru aplicarea plății defalcate a TVA în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017, respectiv:
– anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017, în anumite condiții;
– acordarea unei bonificații de 5% la plata impozitului pe profit sau, după caz, a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor;
• extinderea termenului în care persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA au obligația virării în contul de TVA a TVA aferente diferenței între încasările și plățile în numerar, precum și a TVA aferente plăților cu carduri de debit/credit sau substitute de numerar, de la 3 zile lucrătoare la 7 zile lucrătoare;
• instituirea obligației persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA de a își vira în contul de TVA în maximum 7 zile lucrătoare de la încasare TVA aferentă facturilor emise înainte de 1 ianuarie 2018 sau, după caz, înainte de data la care aplică opțional mecanismul;
• înființarea Registrului persoanelor care aplică plata defalcată a TVA organizat de ANAF și în care sunt înscrise persoanele care optează pentru aplicarea plății defalcate a TVA în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017;
• instituirea unui termen de maximum 3 zile lucrătoare în care ANAF aprobă transferul sumelor din contul de TVA în contul curent al titularului;
• modificarea prevederilor referitoare la contravenții și sancțiuni, după cum urmează:
– stabilirea unei perioade de grație de 7 zile lucrătoare în cadrul căreia să se corecteze erorile;
– în cazul în care erorile nu au fost corectate în termenul de 7 zile lucrătoare, se aplică o penalitate de 0,06% pe zi din valoarea TVA, dar nu mai mult de 30 de zile;
– după termenul de 30 de zile, pentru fapte precum nevirarea în contul de TVA al furnizorului sau debitarea eronată a contului de TVA, se aplică o amendă de 50% din suma reprezentând TVA, iar pentru fapte precum nevirarea sumelor reprezentând TVA din contul curent al titularului în contul de TVA al acestuia sau plata TVA datorată furnizorului din alt cont decât contul de TVA, se aplică o amendă de 10% din suma reprezentând TVA.

Acest articol Au fost aduse modificări proiectului privind plata defalcată a TVA-ului! a fost publicat prima data pe Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare.

[:ro] V-ati pus aceste intrebari cand ati ales locatia afacerii dumneavoastra? [:]

[:ro]

  • locatia corespunde tipului dumneavoastra de afacere ?
  • spatiul ales este destul de mare si bine compartimentat pentru: vânzare cu amănuntul, birou, depozitare sau spațiu de lucru ?
  • are nevoie de reparatii?
  • din punct de vedere al facilitatilor exista cele care va sunt necesare pentru indeplinirea tuturor conditiilor de autorizare
  • cat mai trebuie investit pentru amenajare ,in cat timp recuperati investitia?
  • cum faceti aranjamentul cu proprietarul in cazul investitiei?
  • ati studiat chiria zonei, suma platita de dumneavoastra este convenabila?
  • daca sunteti  zilnic la birou cat de departe aveti locuinta, care este consumul zilnic de timp?
  • puteti gasi personalul necesar in zona sau exemplu locatie pe centura Bucurestiului trebuie un microbuz ?
  • care sunt cheltuielile suplimentare cu personalul in cazul de mai sus?
  • in raport de tipul de afacere clientilor dumneavoastra le este usor sa ajunga la locatia dumneavoastra?
  • daca aveti magazin cu desfacere catre populatie ,sunteti intr-o zona cu vad comercial?
  • diferenta pe care o platiti la chirie pentru vadul comercial merita?
  • zona in care ati inchiriat depinde de afaceri sezoniere?
  • cum se modifica cheltuielile de publicitate daca clientii dumneavoastra au locatie destul de indepartata de dumneavoastra?
  • trebuie sa asigurati clientilor un mijloc de transport ca sa poate ajunge la locatie, ce cheltuieli implica?
  • daca aveti magazin care functioneaza seara zona este bine iluminata,sigura?
  • locatia este ușor accesibilă potențialilor dvs. clienți?
  • spațiu de parcare disponibil pentru clienti este adecvat?
  •  zona este deservită de transportul public?
  • livrarile furnizorilor se pot face usor in aceasta zona?
  • daca afacerea va creste putem folosi aceeasi locatie, exista posibilitate de extindere?

[:]

La ce valoare se ridică rambursarea TVA-ului pentru luna august?

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna august, TVA în valoare de 704,16 milioane de lei, se arată într-un comunicat al instituție.

În document se precizează: „Suma include, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluționate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 22 iunie 2017, cu excepția deconturilor aferente operațiunilor de import, care au fost soluționate până la data selecției. Astfel, deconturile cu compensare și restituire se ridica la 545,07 milioane de lei, din care 53,07 milioane de lei se compensează și 492 milioane de lei se restituie”.

Acest articol La ce valoare se ridică rambursarea TVA-ului pentru luna august? a fost publicat prima data pe Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare.

Ce amenda le poate fi aplicată angajatorilor care nu respectă sărbătorile legale?

Recent am sărbătorit o zi de sărbătoare legală şi dorim să le reamintim angajatorilor amenda de care sunt pasibili dacă nu respectă aceste zile.

Astfel, în cazul în care agenţii economici nu se conformează acestor dispoziţii imperative sunt pasibili de amendă contravenţională de până la 10.000 de lei (art. 260 alin. 1 lit. g din Codul Muncii).

Excepţie de la aceasta regulă fac acele unităţi a căror activitate nu poate fi intreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Codul Muncii, reglementează, în mod expres, faptul că salariaţilor care lucrează în unităţile sanitare şi de alimentaţie publică, precum şi în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile (art. 142 alin. 1 C. muncii).

În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzator muncii prestate în programul normal de lucru. (art. 142 alin. 2 C. muncii)

Acest articol Ce amenda le poate fi aplicată angajatorilor care nu respectă sărbătorile legale? a fost publicat prima data pe Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare.

România a înregistrat cea mai mare creştere economică din UE!

Cu un avans de 5,7% în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, România a înregistrat cea mai mare creștere economică, în ritm anual, din Uniunea Europeană în perioada aprilie – iunie 2017, arată o estimare preliminară.

Conform studiului realizat, produsul intern brut al României a înregistrat atât în primul trimestru al acestui an, cât și în trimestrul al doilea un avans 5,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În aceeași perioadă, PIB a crescut cu 2,2% în zona euro și cu 2,3% în UE, după o creștere de 1,9%, respectiv 2,1% în primul trimestru.

De asemenea, în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru, România a înregistrat o creștere economică de 1,6%, ceea ce o plasează pe locul secund în UE după Suedia, care a înregistrat o creștere economică de 1,7% de la un trimestru la altul. Și în acest caz, avansul economiei românești este mult superior mediei din UE și din zona euro, unde PIB a crescut cu 0,6% comparativ cu trimestrul precedent, după un avans de 0,5% în primele trei luni în ambele cazuri.

Acest articol România a înregistrat cea mai mare creştere economică din UE! a fost publicat prima data pe Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la cel mai înalt nivel

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna iulie la 1,4%, cel mai înalt nivel din octombrie 2014, în condiţiile în care energia electrică s-a scumpit 6,8%, iar preţurile alimentelor au scăzut faţă de luna anterioară, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică

Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în iulie, în medie, cu 0,32% comparativ cu luna iunie.

Mărfurile alimentare s-au ieftinit cu 0,39%, în medie, faţă de luna iunie, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,93%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,14%.

Comparativ cu iulie 2016, preţurile alimentelor au crescut în a şaptea lună a acestui an cu 2,4%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,7%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 0,8%.

De la 1 ianuarie 2017, cota generală a TVA s-a redus de la 20% la 19%, iar supraacciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi a fost eliminată, ceea ce a redus preţul la pompă cu circa 40 de bani pe litrul de benzină şi motorină.

Faţă de luna iunie, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în a şaptea lună a acestui an, la energia electrică (6,8%) şi unt (1,2%).

La polul opus, cele mai mari ieftiniri s-au înregistrat în iulie la cartofi (-9,3%), citrice (-2,7%) şi alte legume (-2%), celelalte preţuri având fluctuaţii mult mai mici.

 

Acest articol Rata anuală a inflaţiei a urcat la cel mai înalt nivel a fost publicat prima data pe Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare.

Reprimirea din oficiu a codului de TVA anulat!

ANAF aduce la cunostinta contribuabililor faptul că, în Monitorul Oficial al Romaniei nr.584/ 21.07.2017 a fost publicată Legea nr.177/ 2017 privind aprobarea OUG nr.3/ 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/ 2015 privind Codul fiscal.

Documentul aduce completări procedurii de înregistrare în scopuri de TVA, în sensul în care agenţii economici îşi vor recapăta codul de TVA după ce vor indrepta situaţia care a generat risc fiscal ridicat, fără să mai treacă prin filtrul criteriilor stabilite de ANAF privind analiza de risc.

Concret, începând cu data de 1 octombrie 2017, vor fi reînregistrate din oficiu în scopuri de TVA, fără a mai fi verificate din perspectiva riscului fiscal, firmele care:
• au depus deconturi pe zero;
• nu au depus deconturi timp de 6 luni;
• asociaţii/administratorii au cazier fiscal, dacă înceteaza situaţia care a condus la anulare.

 

Acest articol Reprimirea din oficiu a codului de TVA anulat! a fost publicat prima data pe Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare.

[:ro]Split TVA intre abordare teoretica si incercarea de a-l face aplicabil[:]

[:ro]Povestea contului de TVA  a inceput public cand un ONG  din Marea Britanie si-a prezentat cercetarile pe care le-a facut in pauzele de cafea la The Brussels Tax Forum 2009. Englezii aveau niste studii foarte precise cat nu incaseaza ei anual ,care este nivelul evaziunii din tva.

Apoi problema a fost studiat de catre Comisia Europeana facandu-se un raport pe aceasta tema :”Study on the feasibility of alternative methods for improving and simplifying the collection of VAT through the means of modern technologies and/or financial intermediaries Executive summary – 20 September 2010″‘. in acest studiu s-au propus patru modele:

  •    Tva splitat,
  • monitorizare centralizata a tva-ului(The central VAT monitoring database model) care s-ar putea realiza daca avem facturare electronica la B&B
  • Model tip  depozit de date in care persoana impozabila ar trebui prin softul contabil sa poata genera un
    fișier standard de audit pentru taxe iar datele din acel fișier trebuie să fie stocate într-o locatie
    care poate fi accesat de autoritatea fiscală(The data warehouse model)
  • Modelul persoanei taxabile certifica(The certified taxable person model)sistemul de control intern si softul contabil sa fie verificat si certificat de organele fiscale.

Ministerul de Finante a propus pentru Romania  ”Ordonanță nr. privind plata defalcată a TVA ” pe care voi incerca sa o analizez din punct de vedere : legal, economic si tehnic(mod practic de implentare cu unele exemple)

A. Din punct de vedere legal ordonanta impune unele schimbari in Codul Fiscal de aceea ar trebui  asigurata informarea contribuabililor, conform prevederilor in vigoare: modificarea/completarea Codului fiscal “prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I”, precum și predictibilitatea impunerii, conform cu care trebuie să se asigure “stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii”, “pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificâri în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii”.

B.Din punct de vedere economic:

  • investitii suplimentare in hard si soft de catre:

-contribuabil

-banci

-autoritati fiscale

  • cresterea birocratiei care duce la marirea volumului de munca(dublare plati,măsuri suplimentare de verificare și de management pentru TVA) ,necesitand personal suplimentar ,fonduri care nu au fost incluse in bugetul anual, fapt care poate duce la reduccerea fondurilor intreprinderilor si chiar falimentul lor
  • cresterea costurilor cu comisioanele bancare
  • timpul de implementare fiind scurt este dificil pentru personalul societatilor sa inteleaga si sa aplice corespunzator atatea modificari , iar partea de penalizare a statului pentru aplicare incorecta de catre contribuabil este destul de importanta (amendă egală cu 50% din suma reprezentând TVA nevirată în contul de TVA al furnizorului/prestatorului; amendă cuprinsă între 2000 lei și 4000 lei; amendă egală cu 10% din suma reprezentând TVA nevirată în contul de TVA al furnizorului/prestatorului)
  • scaderea cash flowului intreprinderii

C. Din punt de vedere tehnic

Trebuie sa ne gandim practic in raport de tipul de activitate cum am putea integra acest condept continuandu-ne activitatea fara mari perturbari. Pentru ca scopul acestei masuri este de a avea mai multi bani la buget si de a elimina evaziunea din tva si nu de a bloca activitatea economica. De aceea trebuie sa analizam cu atentie fluxul economic cel care aduce banii si sa incercam sa nu  blocam/diminuam cashflowul contribuabilior fara nici un fel de eficienta fiscala.

Daca ne uitam in Codul Fiscal art.310-315cu1 vom vedea o multime de activitati cu regim special de tva, in care practic nu se poate aplica aceasta propunere decat cu cheltuieli foarte mari ,si cu implementare in  timp mare .

Si in cazul aplicarii regimului normal de tva pot aparea dificultati reale in aplicarea propunerii ,care pot duce la blocarea activitatii. Daca discutam de comert un domeniu care pare simplu avem: retur de marfa, returnare de catre client a produsului conform legislatiei in vigoare, diverse forme de plata si finantare.

Practic tinand cont de cele 3 zile din propunerea de ordonanta vorbim de o contabilitate in sistem real, dar fara a avea la dispozitie infrastructura soft si hard necesara(vezi experienta cu conturile de trezorerie). Firmele mici nu isi pot permite aceste cheltuieli de personal si de investitie.

Marea Britanie incearca o aplicare inteligenta a acestui model la vanzarile online ale comerciantilor straini catre cumparatorii britanii prin extragerea tva in timp real la plata cu cardul si depunerea sunei la autoritatea fiscala.

Noi credem ca masura se poate aplica dupa un studiu mai atent , in tipurile de afaceri cu risc ridicat si care se preteaza la automatizare

 

expert contabil Buharu Mihaela Dorina si expert contabil Tirpe Ionel

 [:]

Se elimină cota de 1% aplicată intermediarilor locali de pe piaţa de capital

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis eliminarea aplicării cotei de 1% asupra veniturilor din exploatare în cazul intermediarilor locali – societăţi de servicii de investiţii financiare şi instituţii de credit din România înscrise în Registrul ASF ca intermediari, măsura urmând să intre în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2017.

Modificarea Regulamentului nr. 16/2014 privind veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară, care stipula această obligaţie, a avut ca principal obiectiv stimularea şi sprijinirea activităţii pe piaţa de capital a societăţilor de intermediere înregistrate în România.

Acest articol Se elimină cota de 1% aplicată intermediarilor locali de pe piaţa de capital a fost publicat prima data pe Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare.

S-a introdus obligativitatea ca unele declaraţii să fie depuse doar online!

Autorităţile fiscale îşi doresc să simplifice procedura de depunere a declaraţiilor, iar în acest sens, recent, în Monitorul Oficial nr. 649/2017 a fost publicat Ordinul nr. 2326/2017 privind declaraţiile fiscale care se transmit obligatoriu prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă.

Noutatea legislativă prevăzută mai sus introduce obligativitatea depunerii doar online a mai multor declaraţii.

Care sunt declaraţiile care se vor depune obligatoriu online?

Ordinul stabileşte că următoarele declaraţii fiscale se transmit obligatoriu electronic, prin intermediul internetului, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală:

  • Formular 100 – “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”;
  • Formular 101 – “Declaraţie privind impozitul pe profit”;
  • Formular 120 – “Decont privind accizele”;
  • Formular 205 – “Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă, veniturile din jocuri de noroc şi câştigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit”;
  • Formular 207 – “Declaraţie informativă privind impozitul reținut la sursă/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenți”;
  • Formular 208 – “Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal”;
  • Formular 300 – “Decont de taxă pe valoarea adăugată”;
  • Formular 301 – “Decont special de taxă pe valoarea adăugată”,;
  • Formular 307 – “Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea/corecţia ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”;
  • Formular 311 – “Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;
  • Formular 390 VIES – “Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare”;
  • Formular 394 – “Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA”;
  • Formular 710 – “Declaraţie rectificativă”.

Menţionăm că declaratiile fiscale care se transmit obligatoriu prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Atenţie! Prevederile menţionate mai sus se aplică începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2018.

Acest articol S-a introdus obligativitatea ca unele declaraţii să fie depuse doar online! a fost publicat prima data pe Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare.

Sari la conținut